În cadrul evenimentului, Corteva Agrisicence România a scos în evidență importanța inovației în agricultura viitorului și a prezentat noile lansări ce vor avea loc în 2023. Astfel, pentru anul în curs, în ceea ce privește produsele de protecție a culturilor, compania își va extinde portofoliul și va introduce pe piață produse biologice precum Utrisha™ N. Acest produs biologic îmbunătățește în mod natural vitalitatea plantelor pentru o recoltă sănătoasă, fixând azotul din atmosferă sub forma de amoniu disponibil imediat plantei de cultură. Este una dintre cele mai sustenabile soluții care furnizează azot pe tot parcursul ciclului culturii într-un mod eficient și în concordanță cu nevoile plantei de cultură.
O mențiune importantă din cadrul evenimentelor, a fost și prezentarea noutăților din portofoliul Pioneer. Astfel, Corteva Agriscience va oferi fermierilor din România un număr de șase hibrizi noi de porumb, trei de floarea soarelui și doi de rapiță. Aceste inovații vor ajuta compania să își atingă obiectivele pentru 2023, acelea de a rămâne compania numărul unu în formă consolidată furnizoare de inputuri în agricultură (semințe cât și produse de protecție a plantelor).
Mai mult, un alt punct prezentat de Corteva în timpul panelurilor de discuție a fost agricultura digitală. În cadrul sesiunilor, compania a subliniat încă o data importanța digitalizării agriculturii - Granular Link, o aplicație introdusă de Corteva pe piața din România în anul 2022. Această inovație tehologică reusește prin hărți cu rată variabilă de semănat, imagini satelitare zilnice de înaltă rezoluție, aplicații de fertilizare și aplicare a fungicidelor și estimarea datei de recoltare a porumbului de siloz să demonstreze angajamentul Corteva față de transformarea digitală și să ofere fermierilor posibilitatea de a lua deciziile cele mai bune pentru a deveni mai profitabili și sustenabili.
“Industria de Agribusiness este unul dintre cele mai importante și mai dinamice domenii, atât la nivel local cât și internațional, iar Corteva Agriscience este cu certitudine unul dintre cei mai importanți jucători pe o piață atât de exigentă. Zilele acestea am reușit să aducem în discuție teme actuale stringente pentru agribusiness, iar mediul creat de Romanian Agri Trade Summit a fost propice pentru un dialog direct între toate părțile existente în această sferă. Așa cum am putut vedea și înțelege încă o dată, culturile diferite au cerințe diferite, iar indiferent de ceea ce cultivă fermierii, Corteva are capabilitățile necesare să sprijine succesul partenerilor cu tehnologii pentru semințe, produse de protecția plantelor și agricultură digitală pentru a ajuta la crearea unor ferme mai durabile și a unui viitor mai sustenabil.” a declarat Jean Ionescu, Country Leader România și Moldova Corteva Agriscience.