Agronomice •  01.04.2019

Dăunători la porumb - Sfredelitorul porumbului

Marcat. Vedeți conținutul marcat Adauga la favorite
Ceva n-a mers bine. Vă rugăm să încercați din nou...

LEPIDOPTERA-PYRAUSTIDAE

Ostrinia nubilalis Hb. - Sfredelitorul porumbului

Descriere:

Adultul are corpul de 13-15 mm, cu anvergura aripilor de 25-30 mm lungime şi prezintă dimorfism sexual. Femela este mai mare, cu abdomenul rotunjit terminal şi de culoare gălbuie deschisă, iar aripile anterioare sunt de culoare galbenă deschisă, cu 3 dungi transversale dispuse în zig-zag. Aripile posterioare sunt uniform colorate, galben‑cenuşiu, prezentând în zona centrală o dungă mai deschisă. Masculul este mai mic, abdomenul terminal este mai ascuţit, având culoarea mai închisă, de nuanţe maronii, cu femurele celei de-a doua pereche de picioare îngroşate şi lăţite. Aripile posterioare sunt galbene‑deschise, prezentând în zona centrală o dungă mai închisă. Oul este de culoare albă sidefie, turtit, neted şi grupat în ponte depuse pe partea inferioară a frunzelor, în treimea superioară a plantelor, fiecare pontă având în medie 22 ouă. Larva este o omidă, de 2-3 mm, iar la completa dezvoltare are 15-25 mm lungime, de culoare albă-cenuşie, uneori cu o nuanţă roşcată. Pe partea dorsală, în regiunea mediană prezintă o dungă mai închisă la culoare, iar capsula cefalică, placa pronotală şi segmentul anal sunt puternic chitinizate. Segmentele abdominale prezintă dorsal 4 plăci (sclerite), cenuşii, prevăzute cu peri lungi, iar în spatele acestor plăci sunt alte 2 plăci, mai mici, asemănătoare. Pupa este de culoare brună, cu 4 spini uşor curbaţi în zona terminală a abdomenului.

Atac fungi și Ostrinia nubilalis Hb.

Ostrinia nubilalis Hb. - mascul și femelă

Ostrinia nubilalis Hb.

Atac Ostrinia nubilalis la pedunculul stiuletelui