Agronomice •  04.04.2019

Dăunători la floarea-soarelui – Gândacul pământiu

Opatrum sabulosum - Gândacul pământiu

Descriere:

Trăiește în Europa Centrală și de Vest. La noi în țară apare în regiunile din sudul Moldovei și în Câmpia Romană, unde produce mari pagube în culturile de plante medicinale și nu numai. 

Poate fi recunoscut ușor după corpul de culoare neagră, pe partea dorsală având mereu resturi de pământ, fapt ce i-a adus și denumirea de ,,pământiu". Are corpul lung de 7-10 mm, aripile anterioare prevăzute cu striuri întrerupte, pe margini cu tuberculi lați și lucioși, așezați longitudinal.

Această specie iernează în stadiul de adult, în stratul de suprafață al solului. Primăvara, la mijlocul lunii aprilie adulții apar pe plantele spontane sau pe plantele care abia cresc. La câteva zile începe copulația și apoi ponta, fiecare femelă depune în sol un umar de 100-150 de ouă, chiar în apropierea rădăcinilor plantelor. După eclozare apar larvele care au corpul acoperit cu un tegument destul de tare, de culoare castanie pe partea dorsală și gălbuie pe partea ventrală. Ultimul segment al abdomenului are varful ascuțit și este prevăzut cu perișori. Larvele se dezvoltă în stratul superior al solului, se hrănesc cu rădăcinile plantelor ierboase, iar când ajung la maturitate au lungimea de 1,5 - 1,7 cm. În luna iunie larvele își formează în sol o crisalidă, în interiorul căreia se transformă în nimfă. În luna septembrie apar adulții care iernează în același loc în pământ.

Gândacul pământiu are o singură generație pe an și este considerat un dăunător periculos, deoarece atacă plante importante, cum ar fi: sfecla, lucerna, porumbul, tutunul, floarea-soarelui etc. În urma atacului plantele se usucă și mor, astfel recolta este distrusă.

Opatrum sabulosum - Gândacul pământiu

 

Planta atacată - Opatrum sabulosum