Primul fermier campion din Moldova este domnul Narcis Marius Chiric, care a ales performantul hibrid PT315 și a înregistrat o producție de 5.500 kg/ha. Agricultorul lucrează o suprafață de 800 ha în județul Bacău, iar rapiță a semănat pe 100 ha, în sistem Minimum Till.
“Am semănat hibridul PT315 la începutul lunii septembrie, după grâu, atunci am și fertilizat cu îngrășământ complex 20.20.0 – 100 kg/ha. Ulterior am intervenit cu un erbicid pentru combaterea samulastrei de grâu, după aceea am aplicat și Inazuma, în ambele treceri am avut și îngrășământ foliar pe bază de alge marine, 1 litru în total. În primăvară am fertilizat cu uree – 200 kg/ha, imediat am intervenit cu primul tratament care a fost cu un insecticid de contact, iar la înflorit am administrat Inazuma și un fungicid, iar la ultima intervenție am făcut doar perimetrul parcelei cu produsul Rapid. Tot în primăvară am administrat din nou îngrășământ foliar pe bază de alge și pot spune că am avut ploi suficiente, pentru că de la semănat până la intrarea în iarnă au fost 350 – 400 l/mp, iar în primăvară s-au mai înregistrat în jur de 200 l/mp. Nu mă așteptam la un astfel de rezultat, am fost foarte mulțumit, nici acum nu pot crede ce producție bună am avut, dar cred că au fost un cumul de factori care au contribuit, pentru că noi avem teren de deal, nu am vale mai deloc, dar hibridul, ploile și tehnologia ne-au adus producția asta”, a declarat fermierul campion.
Întrebat dacă va alege și în această toamnă hibrizi Pioneer, domnul Chiric a răspuns afirmativ, declarând că fiind doar al treilea an de când cultivă rapiță și-a dorit să semene cel mai bun hibrid și se pare că a făcut alegerea corectă. Pentru această toamnă a pregătit 200 ha pentru rapiță, dintre care 120 ha vor fi semănate cu hibridul campion PT315.