Domnul Andraș a început să lucreze de tânăr în agricultură, respectiv de la 18 ani, și de atunci a început colaborarea cu compania Corteva Agriscience. Tot de atunci seamănă hibrizi de porumb Pioneer an de an, însă 2024 se pare că a fost cel mai bun an din ferma sa, iar vârfurile de producție cu hibridul P8834 au depășit 16 tone/ha.
“La porumb a fost arătură de primăvară, de aceea am intervenit de trei ori cu discul . Am fertilizat cu îngrășământ triplu 15 – 300 kg/ha, atunci când am semănat cu o semănătoare de precizie, adică începând cu data de 1 mai. A fost nevoie să intervin cu prășitoarea de două ori și de fiecare dată am administrat câte 100 kg/ha de azot. Am erbicidat o singură dată și am administrat biostimulatorul Utrisha N de la Corteva. Pot să spun despre acest nou produs că este foarte bun, l-am folosit pe toată suprafața și chiar dacă a fost secetă și am avut și arătură de primăvară, am avut cel mai bun an la porumb, deci a făcut diferența. Am început să recoltez din septembrie, era deja uscat porumbul oricum, dar am recoltat și în noiembrie ce am depozitat”, a declarat fermierul campion.
Acesta a mai adăugat faptul că a fost extrem de mulțumit de producția obținută, mai ales având în vedere seceta de care a avut parte în zonă, ceea ce a făcut ca mulți dintre colegii fermieri să nu recolteze mai mult 5 tone de porumb. Fermierul își va continua colaborarea cu Corteva și în primăvara aceasta va semăna din nou 100 ha cu hibrizi Pioneer, cea mai mare suprafață cu hibridul P8834, dar a ales și hibridul P9889, și speră să obțină o producție care să ajungă în jurul a 20 tone/ha.